Privit din perspectiva educatiei, binele este una dintre valorile umane pe care aceasta doreste sa o promoveze. Este un ‘’bine’’ prin care se incearca asigurarea unui bun mers al omenirii. Cand insa ne raportam la firea omeneasca, la individ ca membru al acestei omeniri, ‘’binele’’ unuia poate insemna raul cuiva. Asa se intampla si in familii, intre parinti si copii unde se mizeaza puternic promovarea ‘’binelui’’ deoarece este unul dintre punctele forte pe care un copil le detine.
Un parinte isi incurajeaza copilul, il intareste cand acesta face un bine, de exemplu o tema bine facuta care ii aduce aprecierea profesorului, a colegilor si poate chiar o nota buna. Aprobarea parintelui pentru faptele bune incurajeaza copilul in adoptarea unui comportament in conformitate cu cerintele societatii.
Totusi, exista o eroare tipica, atunci cand parintele reactioneaza la greseala copilului prin retragerea afectiunii. Copilul poate gresi spunand o minciuna sau fiind agresiv cu un altul chiar sub ochii parintelui, insa acesta reactioneaza asa incat sa intre o spaima in copil, cu teama ca va ramane singur sau va simti rusine.
Spontaneitatea, libertatea si bucuria autentica sunt strans legate intre ele. In lumea in care traim doar copiii (si alte cateva exceptii) ne mai pot oferi un exemplu despre ceea ce inseamna cu adevarat spontaneitate. Ei au propria abilitate de a simti si a gandi, iar aceasta spontaneitate se manifesta in ceea ce spun sau gandesc, in sentimentele exprimate pe fetele lor. Aceste lucruri ii fac pe copii sa placa profund oricui ii observa.
Urmeaza ‘’procesul educativ’’ in care familia si societatea actioneaza asupra copilului si incep sa-i interzica din ce in ce mai mult spontaneitatea in cuvintele, trairile si comportamentul sau. In acest fel, copilul este presat sa renunte la a-si construi un Eu autentic.
O mare atentie trebuie distribuita in formarea unui comportament, fapt ce are nevoie de mult exercitiu si practica, copilul trebuie indrumat astfel incat sa inteleaga natura binelui si faptul ca prin gandirea lui poate face rau altui copil sau altei persoane mai in varsta. E nevoie de o multitudine de contexte in care copilul sa fie observat si indrumat in modul in care se va raporta la ceilalti. Pedeapsa trebuie sa fie inexistenta sau cat mai redusa, la modul atentionarii, copilul trebuie sa inteleaga ca prin comportamentul sau produce efecte ce se pot intoarce spre el poate, exact in felul in care le-a produs. Copilul trebuie sa fie motivat sa mearga intr-o anumita directie, prezentandu-i-se beneficiile acelui act pozitiv.
Copiii care sunt crescuti intr-un climat prohibitiv, cei care aud des ‘’nu-i voie’’, ‘’fii cuminte’’, cei carora le este inhibata personalitatea si initiativa, cei care traiesc cu teama de pedeapsa sau li se repeta ca nu sunt buni de nimic, vor deveni adulti care vor sta cuminti ‘’in banca lor’’, vor dori putine lucruri de la viata, se vor multumi cu mediocritatea, atat in plan profesional, fizic,
Majoritatea parintilor nu au un plan de educatie sau nu stiu despre importanta educatiei in formarea personalitatii, iar cel mai adesea isi disciplineaza copiii in functie de propria dispozitie. Acest aspect al vietii lor penalizeaza extrem de mult formarea propriilor copii, produc confuzie si vor transmite aceleasi obiceiuri de la o generatie la alta. Trebuie sa existe reguli si o viziune clara asupra modului in care anumite principii sunt aplicate sau neaplicate in prezent pentru ca acestea vor crea universul copiilor lor: comportament, mentalitate, viziune, opinii, aspiratii.
Educatia se realizeaza in diverse medii si forme, dar cu precadere in cadrul institutionalizat al gradinitei si scolii. In primul rand, scoala (gradinita) este cadrul in care copiilor li se ofera lumina cunoasterii, hrana necesara pentru dezvoltarea mintii. Scoala ii furnizeaza elevului de orice varsta un set vast de achizitii, dar si competente si deprinderi care il pregatesc pentru viata si pentru invatarea continua. Cu fiecare domeniu, copilul isi largeste orizontul de cunoastere si dobandeste o viziune mai cuprinzatoare despre lume. Prin aceasta devine un membru mai bun al propriei familii si implicit al societatii.
In al doilea rand, gradinita si scoala ofera si o educatie morala, raportata la un cod etic a carui valabilitate s-a confirmat in timp. Modelele cu care elevul se intalneste pe parcursul formarii sale ca personalitate il influenteaza si il conduc la constituirea propriului cod de valori. Ajuns la maturitate, el va sti sa transmita generatiei viitoare mostenirea culturala pe care a primit-o.
Este adevarat ca educatia cunoaste transformari in timp, ca se schimba unele principii si metode, ca se diversifica factorii implicati. Gradinita si scoala ofera unui copil cunoastere, indiferent de notele pe care acesta le detine, modele si idealuri, in concluzie institutia ii face mai buni pe copii, indiferent de mediul in care se manifesta: familia sau societatea.
0 comments