Nu-mi amintesc să fi fost atât de prăpăstioasă înainte de apariția copilului în viața mea.
Eram responsabilă pentru mine și atât. Însă, din clipa în care a „aterizat” în viața noastră, totul s-a schimbat; dacă peste toate am trecut cum am trecut, când a venit momentul să mă reîntorc la serviciu, mi-am dat seama că mă aflu într-o situație imposibilă, fără ieșire, cel puțin asta simțeam la momentul respectiv.
Ce-i drept, perspectiva întoarcerii în „civilizație” mă bucura într-o oarecare măsură, să-mi revăd colegele, să fiu activă din nou – deși activă eram și acasă tot timpul. Dar, în clipa următoare, gândurile îmi erau dominate de unul singur: o să mă despart de puiul meu, de cel alături de care am stat zi de zi, timp de zece luni.
Ce trebuia să fac din acel moment? Nici un membru din familie, mai exact vreo bunică, nu putea să stea cu el, pentru că ambele erau foarte departe. Ne-am gândit la o bonă, dar de unde să știu că acea femeie pe care o voi aduce în casa mea va avea grijă de el exact cum am eu?! În plus, imaginile de la televizor despre bonele angajate cu fețe de bunicuțe perfecte, care fie se uitau tot timpul la TV, fie maltratau copiii, nu au fost de prea mare ajutor.
Din contră, m-au făcut să mă gândesc și mai serios la varianta în care voi sta pentru totdeauna acasă…sau că îmi voi prelungi concediul încă un an, fără să îmi mai pese de job…de venituri… Însă, viața nu ne lasă tot timpul să acționăm cum vrem, motiv pentru care o decizie trebuia luată. Și chiar rapid… Am început să discut tot mai mult cu mămicile pe care le întâlneam în parcurile pentru copii. Opiniile lor mă încurajau.
Multe dintre ele își integraseră deja micuții într-o instituție educațională și le mergea foarte bine. Mai aveam două luni până să mă întorc la birou și totuși nu luasem o hotărâre.
În momentele în care eram mai pozitivă, încercam să mă îmbărbătez, spuneam că da, creșa este cea mai bună soluție, va socializa cu copiii de vârsta lui, va învăța să vorbească mai repede, să mănânce singur, și, pentru că este singur la părinți, va învăța să împartă jucării. Dar starea de bine nu mă ținea prea mult, mai ales atunci când era mai agitat sau când făcea febră.
Cine o să stea lângă el, cine o să-l pupe după fiecare căzătură, cine o să-i spună povești și o să-l alinte? Cine, dacă la creșă sunt atâția copii care au nevoie de atenție? În cele din urmă, după lungi nopți nedormite, după lungi discuții cu prietenele mele, mame și ele, ce păreau să-mi fi devenit psihologi peste noapte, am decis că merge la creșă. Dar unde?
În ziua de astăzi, am impresia că până și creșa/grădinița este o roată a norocului. Toate îți spun același lucru, copilul tău este pe primul loc, dar chiar așa să fie oare? În ceea ce mă privește, pot spune că am fost mai norocoasă decât mă așteptam.
Pe internet am aflat de Busy Bees, apoi am început să mă interesez de această creșă, comparativ cu alte instituții similare. Am optat pentru Busy Bees din mai multe motive: mi-au plăcut foarte mult persoanele pe care le-am cunoscut în cadrul vizitei.
Am simțit un mediu cald, familiar. Mi-a plăcut amenajarea sălilor, grupele lor sunt organizate pe vârste foarte apropiate (după varsta de 18 luni, grupele sunt separate din 6 în 6 luni, astfel încât – spun cei de la Busy Bees – copiii să fie foarte apropiați din toate punctele de vedere: nevoi primare, capacitate de atenție, de concentrare etc.), au psiholog, asistentă medicală permanentă (administrate de medici). Este adevărat, despărțirea a fost grea, pentru 1-2 săptămâni l-am lăsat la creșă plângând, iar eu plângeam de ziceai că se sfârșește pământul. De la o zi la alta începeam să mă simt mai confortabil.
Sunam la asistenta medicală sau la directoarea grădiniței ori de câte ori simțeam nevoia. Psihologul creșei mi-a fost la dispoziție de fiecare dată când eram mai neliniștită, iar în primele zile a fost cea care mă întâmpina în holul creșei, mă conducea în grupa copilului meu, stăteam împreună cu bebe 20-30 minute.
De asemenea, psihologul de la Busy Bees mă însoțea spre cabinetul dumneaei și mai povesteam despre emoțiile mele. Curând, mi-am dat seama că este locul cel mai bun pentru copilul meu.
Uneori chiar sunt geloasă, am impresia că-și iubește educatoarea mai mult decât pe mine, glumesc. De la castronelele personalizate cu numele copilului și meniul sănătos, variat și adecvat, până la zâmbetul îngrijitoarelor și acordurile relaxante ale muzicii pentru somn, totul inspiră grijă și dragoste.
Mânuțele întinse spre persoanele care întâmpină copilul dimineața spun totul… grija mea maternă spulberându-se în clipa în care puiul meu se grăbește spre jucăriile vesele ce-l așteaptă cuminți pe rafturi ori pe covor. Busy Bees este alegerea inspirată pentru startul călătoriei micuțului meu prin lume.
Acum, la un an și șase luni diferență, la un an și șase luni distanță de momentul abandonului, cum îl numeam înainte, copilul meu de doi ani și patru luni este fericit, sociabil și îndrăzneț, este curios și vrea tot timpul să învețe lucruri noi pe care le asimilează cu mare ușurință.
Mica mea mogâldeață a început să vorbească și a trecut de la cuvinte la fraze chiar argumentate, spune povești scurte și își face acasă mici scenete cu jucăriile lui (înțeleg uneori ce face, alteori o întreb pe educatoare – am înțeles apoi că el reproduce acasă ceea ce învață).
Când l-am dus la creșă, nu mi-am propus să fac din el un savant, am vrut doar să fie fericit, iar acum îl privesc cu mândrie și satisfacție. Pe zi ce trece devine un copil tot mai isteț și știu că o bună parte din merit, pentru ceea ce este azi, se datorează acestei instituții, Busy Bees Academy, locul în care bebelușul meu a înflorit.
BUSY BEES ACADEMY – locul unde bebelușul tău înflorește!
ZUM…ZUM…spre viitor!
0 comments